Piata Universitatii dupa 20 de ani.....Involutia urbana

Dupa 20 de ani de la Piata Universitatii-adevarata piata a Revolutiei pentru cine a fost acolo pe 21 (nu eram mai mult de 2000 de oameni!) - a ramas neschimbata ca spatiu. Impopotonata de diversi primari si directori de institutii din zona, ingropata in reclame si semne de circulatie, Piata Universitatii a ramas aceeasi mare intersectie pe care nu o poti ocoli daca treci prin Bucuresti. De cate ori s-a intamplat ceva important in Bucuresti, incepand cu 21 decembrie 1989, s-a intamplat aici, in aceasta intersectie. Insa cat de mult povesteste aceasta piata istoria acestor ani? Cele cateva simboluri improvizate, ridicole prin amplasament si mod de exprimare publica, reflecta exact ce si-a dorit noua (pe atunci) putere politica care a investit milioane de euro in Teapa revolutiei tocmai pentru a muta centrul de greutate de pe aceasta piata publica ce inca aduna aspiratii diferite de a lor. Dupa 20 de ani au reusit. Piata Revolutiei este in alta parte iar acum vom avea langa chitara sparta a lui Negoita, caruta cu paiate, o mostenire pentru Oprescu de la nu se mai stie cine. Sa nu credeti ca acum as incepe sa pledez pentru un alt monument, inutil si hâd care sa fie ”al nostru, al poporului”. Nu despre asta este vorba. Ci despre un pic de bun simt si de respect pentru oamenii acestui oras, pentru felul in care au folosit aceasta piata timp de 20 de ani. Tot ce sper este ca in 2010 se va lansa un concurs international pentru regandirea acestei piete. Poate ca altii, din afara, vor vedea ce noi acceptam sa uitam atat de usor. Piata Universitatii trebuie sa reprezinte Bucurestiul viitorului, aspiratia acestui oras. Si totusi, fara a arunca la gunoi istoria de care inca depindem.

Lacul Morii....Ceanusareasa eco

A inceput sa ma bantuie in ultima vreme cifra 20. 20 de ani de stupid people. M-am simtit ofensat cand un batran comunist imi demola speranta de recuperare rapida a handicapului de democratie si libertate in care traisem. Acum… imi doresc doar sa fi avut dreptate. E un banc despre experimentul cu un american, un neamt si un roman, care sunt inchisi, fiecare in cate o camera separata, cu doua bile. Dupa o luna, americanul a inventat un nou program de exercitii de intretinere, neamtul o masinarie inovativa. Romanul, trist ca iar n-a avut noroc, anunta ca una s-a stricat, si pe cealalta a pierdut-o. Cam asa si noi cu Bucurestiul nostru; o parte l-am pierdut, adica l-am lasat in paragina, jinduind mai mult la lucrurile de import, ”ieftine“ cultural si estetic. Aceste locuri au devenit cenusarese ale orasului, degradandu-se incet, fiind asociate cu un spatiu rezidual, fara valoare urbana. Iar o mare parte l-am stricat, lasand spiritul intreprinzator al stupid people sa-si exerseze calitatile de dezvoltator. Lacul Morii intra in a doua categorie. Ce s-a construit pana acum sunt constructii reziduale, specifice liniei de centura. Ce se doreste sa se construiasca de acum incolo este doar o infrastructura pentru terenurile libere din jur, unde unii inca mai viseaza mari ansambluri de locuit, cu blocuri inghesuite pentru stupid people. Dar daca Lacul Morii ar deveni poarta de intrare a tehnologiei eco? Daca s-ar transforma intr-un banc de probe si educatie ecologica pentru intregul Bucuresti? Daca am impune norme de constructie ecologica pentru spatiile adiacente, dand astfel avantaje competitive investitorilor ce fac acest lucru? Daca primaria ar organiza concursuri internationale pentru a atrage cele mai inovative concepte urbane? Refuz sa fac parte din generatia stupid people!

"Dambovita, apa dulce.....

… cine-o bea nu se mai duce" suna o cantare de demult. Oare vrea sa ne spuna ca apa e sanatoasa, cu efecte terapeutice (un fel de apa vie), sau ca te apuca dragul de ea? Oricum o dai, era ceva pozitiv, care acum nu mai exista. Putina lume stie ca Dambovita - “apa dulce" este inca principala sursa de apa potabila a Bucurestiului. Toti credem inca despre aceasta mareata lucrare inginereasca ca ar fi fost solutia salvatoare de a ascunde un râu murdar sub un luciu de apa curat. De aici si lipsa de indrazneala a orasului in a propune alte interventii. Majoritatea proiectelor s-au rezumat la mici solutii de cosmetizare a râului, in incercarea de a aduce oamenii mai aproape de apa. Dar asta nu se poate cu asa putin spatiu in jurul Dambovitei. Sub presiunea numarului mare de masini, carosabilul a devenit locul sacru al orasului, mancand din ce in ce mai mai mult spatiu si resurse in detrimentul cetateanului. Cele doua artere care însotesc raul de la un capat la altul reprezinta, de fapt, principala bariera in recuperarea acestuia de catre spatiul public. Administratiei ii este frica sa si vorbeasca de o recalibrare de strazi, dupa ce a largit intr-o veselie tot ce se putea largi. Logica simplista folosita de expertii locali in infrastructura nu functioneaza. Fluiditatea intr-un oras supraaglomerat nu este data de viteza de deplasare, cum ne explica un viceprimar, si nici daca am planta flori si balauri din buxusi si am umple cu banci (import Italia), cei 17 km de râu, orasul n-ar duce-o mai bine. Iar daca ne uitam cu atentie la "locatarii" din lungul Dambovitei, descoperim un potential extraordinar de dezvoltare chiar in proximitate. Mai adauga la axa Dambovitei si Lacul Morii, Piata Unirii si Lacul Vacaresti, si putem vorbi de-o interventie cu adevarat strategica, ce ar putea deveni Eco-activarea Bucurestiului. Va urma...